Parodontopatia este o afecțiune din ce în ce mai des întâlnită în cazul pacienților – atât vârstnici, cât și tineri. Această răspândire a inflamației și a infecției duce automat la posibilitatea de distrugere de masă osoasă și, implicit, pierderea dinților – problema majoră pentru orice pacient.
Hiperplaziile gingivale secundare anumitor tratamente, obiceiurile de a fuma, retenția de placă bacteriană si modificările imunitare sunt doar o parte dintre factorii care pot favoriza dezvoltarea unei boli parodontale. Există, bineînțeles, o legătură între boala parodontală și starea generală de sănătate, lucru pe care majoritatea pacienților nu îl vor conștientiza fără să fie informați.
Mulți dintre pacienți nu se prezintă în mod regulat la cabinet, nu au igiena corespunzătoare și se programează doar atunci când există o problemă. În aceste cazuri nu mai putem face nimic pentru prevenție, fiind nevoie de o reabilitarea pardontală și de alegerea unor tehnici de abordare potrivite.
Ce echipamente vă pot ajuta în gestionarea parodontopatiilor?
Florida Probe este un software de scanare și cartografiere creat pentru medici stomatologi și igieniști dentari pentru detectarea și diagnosticarea bolii parodontale. De asemenea, acest sistem vă poate ajuta să urmăriți progresul și rezultatele tratamentelor efectuate.
Caracteristici:
- Feedback vocal al echipamentului în timpul măsurătorii (care menține pacientul implicat în evaluare)
- Evaluarea riscului, rapoarte sumare, diagrame placă bacteriană
- Colectează date: adâncimea pungii parodontale, recesiunea, mobilitatea, tartrul, sângerarea, furcația etc.
- Datele se pot exporta în format Excel
- Video de educare pentru pacient
Folosind acest sistem computerizat se elimină posibilitatea eventualelor înregistrări greșite efectuate de către operatorul uman.
După efectuarea unei diagnosticări și măsurători a pungilor parodontale, tratamentul ideal pentru pacient este acela realizat cu ajutorul laserului.
Gestionarea bolilor parodontale cu ajutorul laserului este o metodă minim-invazivă, care se poate efectua atât local, cât și la nivelul întregii cavități bucale. Rezultatele sunt susținute de dovezi clinice și de cercetări științifice.
În plus, abordarea unei pungi parodontale se poate face și în câmp închis.
Protocolul REPAIR a fost dezvoltat pentru a le oferi medicilor o opțiune de tratament pentru pacienții cu parodontopatie avansată. Utilizând laserul WaterLase și tehnologia patentată Radial Firing Perio Tip™ (RFPT), protocolul REPAIR asigură un tratament eficient și sigur.
Pentru cele mai bune rezultate este importantă atât o diagnosticare corectă, cât și un tratament eficient. Parodontopatiile pot fi gestionate acum mult mai eficient cu ajutorul echipamentelor moderne existe, iar munca dumneavoastră va fi simplificată.
Organizăm periodic cursuri la care puteți vedea cum funcționează sistemul de măsurare Florida Probe si laserul Waterlase de la Biolase. Info cursuri: +40722 307 286 | contact@arsmi.ro sau www.arsmi.ro.